Iubiti tineri,
La initiativa Preasfintitului
Parinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-a infiintat in anul
2009 Centrul pentru tineret "Sfantul Voievod Stefan cel Mare" in
scopul de a implica pe toţi tinerii români aflaţi în ţările
scandinave în proiecte care să le faciliteze realizarea unor
frumoase legături de suflet între ei, cunoaşterea şi aprofundarea
tradiţiilor noastre ortodoxe româneşti, precum şi implicarea
tinerilor şi a familiilor acestora în viaţa fiecărei comunităţi
parohiale în parte.
Prin urmare, fiecare parohie din Episcopie are o filială a
acestui Centru.
Fiindcă trăim într-o capitală europeană de prestigiu, unde
locuiesc şi studiază tineri cu potenţial, valoare şi credinţă în
Dumnezeu, dorim ca şi în Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga să
dăm viaţă filialei acestui Centru.
Activităţile pe care le propun pentru început sunt
următoarele:
-
vizionarea de filme, documentare, conferinţe relevante pentru
aprofundarea şi întelegerea vieţii religioase în contextul
post-modernismului în care trăim.
-
Distanţa de la mine la Dumnezeu: organizarea de
pelerinaje (cum a fost cel din Oslo, Solvesborg, Olovstrom), trasee
forestiere sau alte rute naturale parcurse împreună cu piciorul sau
bicicleta.
-
Să învăţăm să ne rugăm - o mai bună învăţare a
slujbelor bisericeşti (Laude şi Liturghie) prin cateheze.
-
Parteneriate cu alte asociaţii de tineret din Danemarca şi Suedia
(proiect care se află în pragul desfăşurării…)
-
organizarea de tabere în Nordul Europei şi în alte locuri (proiect
care este în pragul desfăşurării…)
-
Noi umblăm şi colindăm: "Mersul cu colinda" la
familiile de români "primitori" din Copenhaga
-
Momente de creaţie (începând de la poze, poezie,
scrieri) şi orice ţine de această latură spirituală a persoanei
umane.
Ce se cere de la
voi?
-
Participare, dorinţa de implicare şi interes pentru activităţile
propuse. Aştept şi alte sugestii
-
Consecvenţă - dacă veţi găsi activităţile propuse ca fiindu-vă
folositoare
În primă fază aş
vrea să primesc un e-mail de confirmare de la cei interesaţi de
implicare (o întâlnire nu mai mult de o dată pe săptămţnă pentru
realizarea uneia dintre activităţile propuse - există posibilitatea
unor subvenţii pentru biletele de tren sau autobuz).
Prima întâlnire cu cei interesaţi în care se va discuta mai
detaliat va avea loc duminică 24 noiembrie la orele
17.00 după Sfânta Liturghie când se va vizualiza şi
discuta filmul Walking Life.